Plita cu inductie – ghid ( consum, eficienta, vs gaz)

Plita pe inducție este mai bună ?

Plitele cu inducție sunt mai eficiente și mai bune. Ele funcționeaza diferit față de cele pe gaz. În primul rând, suprafața plitei cu inducție este netedă și rece. Practic, singurele părți ale plitei fierbinți sunt cele de sub vasele în care preparăm mâncarea.

Cum funcționează plita cu inducție ?

Încalzirea se realizează cu ajutorul unui electromagnet puternic care generează un câmp magnetic sub suprafața plitei cu inducție. Așezând un vas din metal pe plită, electromagnetul induce energie ( va produce curent electric în zona de contact) vasului rezultând încălzirea recipientului. Nivelul încălzirii este reglabil prin programarea plitei ( reducându-se sau intensificându-se câmpul magnetic).

Avantajele plitei cu inducție?

Plita se va încălzi și va consuma curent electric doar când așezăm un vas de metal pe ea. Orice altă zonă a plitei rămâne rece, iar la ridicarea vasului se va răci instant și zona de sub el. Evităm astfel orice risc de ardere și consum inutil de electricitate.

Un alt avantaj este că nu mai trebuie să aveți grijă tot timpul de mâncarea pusă la gătit. Odată setate corect timpul și puterea plitei nu mai trebuie făcut nimic iar la finalizarea programului plita va opri încălzirea automat.

Un alt avantaj al plitei cu inducție este timpul mult mai scurt necesar gătitului. Întrunul din testele efectuate de bucătari s-a obținut un timp de fierbere al apei ( un litru) de doar 2 minute . Asta în condițiile în care o plită pe gaz a adus același litru de apă la fierbere în 6 minute. Astfel că econsomisești mult timp când faci cafeaua, ceaiul sau prepari o omletă dimineața. Timpul costă și nu este niciodată suficient, de aici plusul pentru plita cu inducție.

Ce plită cu inducție e mai bună? Citește despre diferențele dintre modele aici.

Chiar daca sunt plite cu alimentare electrica, nu consuma mult. Sunt electrocasnice eficiente energetic si au un raport calitate-consum excelent. Faptul ca sunt electrice reprezinta un avantaj in ambientarea bucatariei. Nu mai sunteti legati de o anumita pozitionare a plitei, in functie de tevile de alimentare, asa cum se intampla in cazul plitelor pe gaz. Le puteti monta unde va doriti, avand libertate mare in modul de amenajare a locuintei voastre.

Curățarea plitelor cu inducție este foarte facilă. Având o suprafață lucioasă și perfect netedă, pot fi șterse foarte ușor cu o lavetă umedă. Dacă plita este foarte murdară, se poate folosi o cremă specială pentru plite cu inducție.

Aspectul unei plite cu inducție este un alt criteriu pentru care sunt alese. Suprafața neagră vitrată denotă eleganță și se potrivește perfect cu mobilerul de bucătărie modern. Bucătăria va arăta mult mai luxoasă și elegantă cu o astfel de plită.

Consumul este o problemă pentru mulți. Față de o plită electrică clasică, plita cu inducție consumă mult mai puțin pentru că încălzește mai rapid și doar în zona unde avem vasul de gătit. Este cea mai eficientă dacă vorbim de toate aspectele unei plite de gătit.

 

Minusuri ?

Un dezavantaj ( oarecum)  este faptul că la o plită cu inducție nu se pot folosi vase din cupru sau aluminiu ci doar din fier sau oțel. Oferta de astfel de vase este destul de mare așa că trebuie doar să vă alegeți două- trei modele din magazinele de profil. Dacă doriți să folosiți și alte tipuri de oale, se găsesc suporți speciali pentru plita cu inducție. Acest suport se așează pe zona de gătit iar deasupra puneți vasul pe care vreți să îl folosiți.

De asemenea va trebui să scoateți din buzunar mai mulți bani pentru o plită cu inducție dar aceștia vor fi recuperați în scurt timp datorită eficienței energetice ale acestui model. Până la urmă e mai important timpul vostru ( gătit rapid) și siguranța gătirii ( elimină riscurile arsurilor).

14 Comments
  1. Buna,
    Care este diferenta dintre puterea totala (Pt) si puterea conectata (Pc) a unei plite cu inductie?
    Adica ce ar trebui sa aleg de ex dintre o plita cu Pt 7,2 kw si Pc 4,6 kw si alta cu Pt 6,9 kw si Pc 6,9 kw?

    • Puterea totala este cumulul celor 4 zone de gatit, dar puterea conectata este cea care poate fi folosita simultan.
      Practic la plita cu 7,2 Kw se pot folosi simultan 4,6 KW in functie de zonele pe care gatiti.
      Exemplu la o plita cu Pt 7,2 – zona 1 2,4 kw si alte 3 zone de 1,6 kw. Daca PC este 4,6 kw si folositi 3 zone atunci va scadea puterea la unul dintre ele pentru ca suma celor 3 ar fi mai mare decat PC.
      In principiu mergeti pe Pt mai mare daca gatiti simultan mai multe preparate si daca permite instalatia electrica.

  2. cratitele din inox se pot folosi pe aceasta plita cu inductie ?

  3. Cat consuma pe ora o plita pe inductie

    • Nu exista un raspuns exact deoarece difera modul de folosire. Un test facut inafara a aratat ca pentru fierberea unui litru de apa s-a consumat cam 0,11 Kw in cele 4 minute pana a fiert apa. Poti face tu calculul la diverse alimente, dar consumul e mai redus cu 33-50 % fata de o plita electrica normala.

  4. -consumul de energie electrica pentru 1l de apa la fierbere e putin mai mare decat cel spus mai sus
    -consumul de gaz pentru 1l de apa la fierbere este aprox. 0,3kW
    -orice vas care are fier in el poate fi utilizat. (vase smaltuite, tuci fonta, inox….comun) Plita daca nu “simte fier” nu pleaca .Da eroare
    -este economica acolo unde se utilizeaza butelii aragaz. Butelia are gaz, cam 60kW. rezulta ca ~1leu/kW.
    -energia electrica este 0,5-0,6lei

  5. Buna ziua! Vasele de email consuma mai mult decat vasele pt inductie ? Multumesc !

  6. Reply
    Ungureanu Ioana Maria mai 3, 2018 at 6:27 am

    Buna ziua,
    sunt nehotarata intre achizitionarea unei plite pe gaz si una cu inductie.
    Gatesc zilnic mancare 4 persoane cam 4 ore/zi.
    Ce plita imi indicati pentru a plati cat mai putin?
    Practic diferenta de consum dintre ele ma intereseaza, care este mai avatajoasa ca si cost al consumului.
    Recomadati-mi si un model de plita la in buget de 2.000 lei
    Multumesc

    • Buna ziua. Pentru dumneavoastra cred ca se preteaza o plita pe gaz.Tinand cont de cerinte as recomanda – Bosch PCI6A5B90, Whirlpool GOA 6425 NB( daca vreti sa nu curatati la inox) sau Electrolux EGH6349BOX cu 3 ochiuri dar suprafata mai mare de gatit.

  7. Am și eu o întrebare. E adevărat că în sertarul de sub plita incorporabilă cu inducție nu se pot ține obiecte din metal? adică nu-,i pot folosi sertarul pentru tacâmuri?

    • Se pot ține fără probleme. Doar dacă se specifică în manualul plitei o distanță minimă față de plită, trebuie să o respecți.

    • Salut
      O plita foarte interesanta si cred eu ca merita cumparata. Odata pentru ca este mixta, deci poti jongla intre gaz si curent electric in functie de ceea ce vrei sa gatesti( sau poate ai vreo pana de curent si atunci revii pe gaz). Calitatea ei este foarte ok din specificatii: puterea ochiului mare pe inductie este buna, materialele de calitate si are cam toate functiile pe care le vrei de la o plita buna.

Lasa un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest website foloseste cookies pentru o experienta personalizata

Te rog sa confirmi ca accepti cookie-urile noastre. Poti de asemenea sa refuzi cookies dar utilizarea website-ului nu va mai fi personalizata. Citeste Politica de confidentialitate si Politica de Cookies.